Fiecare început de septembrie aduce cu el “goana după rechizite”. Părinții pleacă la vânătoare de caiete, pixuri, stilouri, carioci, blocuri de desen, creioane colorate și acuarele, truse de geometrie, etc. sperând că vor găsi și prețuri bune dar și un loc care să aibă tot necesarul de rechizite pentru cei mici. De multe ori însă, având în vedere că și comercianții sunt conștienți că iminentul început de an școlar aduce cu el un puhoi de clienți, prețurile nu sunt în avantajul cumpărătorilor iar câteodată nici stocurile nu acoperă cererea. Și acestea sunt doar două dintre motivele pentru care este bine să ne gândim la achiziția de rechizite din vreme. Un alt argument este acela că, dacă le cumpărăm din timp și treptat, cheltuiala substanțială pe care achiziția de rechizite o reprezintă nu va fi făcută toată o dată. Cu alte cuvinte, este mult mai ușor pentru bugetul tău să distribui costurile cumpărând un stilou și o parte din caiete într-o lună, creioane colorate și bloc de desen în altă lună, decât să plătești pentru tot necesarul în luna septembrie, lună în care oricum vei avea și alte cheltuieli legate de școală.
În plus, dacă vei alege să le cumperi mai devreme, ai toate șansele să găsești rechizitele necesare copilului tău la prețuri mai mici căci poți beneficia de tot felul de promoții online.
Lista de rechizite ce pot fi cumparate din timp
Este foarte adevărat că, mai ales în ciclul primar, cerințele învățătorului sau profesorului în ceea ce privește rechizitele sunt destul de specifice. De exemplu, pentru clasele mici vei avea nevoie de caiete tip I sau tip II. Acest lucru nu înseamnă însă că nu putem achiziționa anumite articole din timp.
Poți începe cu ghiozdanul și penarul. Indiferent de varsta copilului tău, aceste două articole sunt indispensabile. Alege un ghiozdan bine compartimentat care să aibă suficient loc atât pentru caiete și cărți, cât și pentru cutia de sandwich și sticla cu apă. Nu uita că în ghiozdanul pe care l-ai ales trebuie să intre și blocul de desen. Pe de altă parte, este foarte important să te gândești și la dimensiunile și la ergonomia ghiozdanului. Abia apoi alege în funcție de culoare și design.
Cât despre penar, poți opta pentru penare echipate sau ne-echipate, penare în culori vesele sau penare elegante, din piele, potrivite domnișoarelor ceva mai mari. Mai mult, pentru cei mici, există penare cu desene pe care aceștia le pot colora transformându-le în penare personalizate și cu siguranță pe gustul lor.
Alte articole din lista de rechizite școlare pe care le poți achiziționa din vreme sunt instrumentele de scris. Lista de instrumente de scris trebuie să includă cel puțin un stilou și rezerve de cerneală, pixuri colorate, creioane HB, carioci si creioane colorate. Tot aici, deși nu sunt instrumente de scris, menționăm acuarelele și pensulele pentru ora de desen.
Caietele și copertile pentru caiete sunt și ele rechizite ce nu au cum să lipsească dintr-un ghiozdan bine echipat. Unde mai pui că sunt articole necesare pe tot parcursul anului și nu strică să ai câteva caiete de matematică sau dictando în casă, mai ales dacă școlarul tău are obiceiul să te anunțe că are nevoie de un caiet pentru a doua zi doar după închiderea magazinelor.
Nu uităm să pomenim și alte mici articole care nu apar pe listele furnizate de profesori și învățători dar de care copiii vor avea nevoie cu siguranță: o trusă de geometrie și riglă, un compas pentru copiii mai mari, bandă adezivă, pic și corector, perforator și capsator de hârtie, un top de hârtie albă, coli de hârtie colorată, hârtie glasată și hârtie creponată pentru cei mici, lipici și foarfecă pentru ora de lucru manual, mape pentru proiecte, post-it, etc.
Lista este evident mai lungă și variază în funcție de școala la care merge copilul dar și de învățătorul sau profesorii de la clasa, fiecare având pretențiile sale. De exemplu profesorul de engleză poate cere caiete studentesti în timp ce profesorul de română așteaptă că elevii lui să scrie pe caiete dictando A5. Însă, dacă ați cumpărat din vreme articolele din lista de mai sus, câteva caiete la început de an nu vor reprezenta o cheltuială substanțială și nu vor dezechilibra bugetul nimănui.
În final îți recomandăm, acolo unde este posibil, să îl cooptezi și pe cel mic în alegerea rechizitelor. Întreabă-l ce culoare să aibă ghiozdanul, ce tip de penar preferă, lasă-l să își aleagă stilourile și cariocile și ține cont de preferințele lui atunci când cumperi rechizitele. Este un mod simplu de a-l face să meargă la școală cu plăcere mai ales dacă vorbim de un copil în clasele primare.
Sursa foto: freepik.com