Este foarte bine ca în weekend copiii să ia o pauză de la teme și de la programul strict pe care îl impune școala, dar asta nu înseamnă că procesul de educație trebuie exclus din peisaj. Există mai multe activități cu caracter educativ pentru copii, care, în același timp, sunt relaxante, chiar distractive în unele cazuri, astfel că cei mici le percep bine, le îmbrățișează și învață din ele. Introduse natural în rutina familiei, pot susține memoria, atenția și motivația copilului, fără să transforme zilele libere într-o prelungire a școlii.

  1. Filmele în engleză îi ajută să învețe mai ușor limba

Dacă se uită la filme în engleză, copiii se relaxează în timp ce învață. Aud pronunția corectă a cuvintelor, se obișnuiesc cu anumite expresii folosite în conversațiile de zi cu zi și învață cuvinte noi într-un context pe care îl pot înțelege mai ușor.

Pentru cei mici, este recomandat ca filmele să fie potrivite vârstei și nivelului lor de cunoaștere a limbii. La început, subtitrările în engleză pot fi de ajutor, pentru că îi ajută să asocieze sunetele cu forma scrisă a cuvintelor.

  1. 15 minute de lectură în fiecare zi de weekend

Cititul va fi văzut ca o corvoadă dacă este vorba de o carte „pentru școală”. Copilul trebuie lăsat să exploreze și ceea ce îi place, iar dintr-o carte, indiferent de tema pe care o are (cu condiția să fie potrivită vârstei), va rămâne cu ceva util.

Un sfert de oră de lectură în fiecare zi de weekend îl ajută pe copil să-și îmbogățească vocabularul și să-și dezvolte capacitatea de concentrare, potrivit Medium. De asemenea, cititul constant îl ajută să înțeleagă mai ușor textele pe care le întâlnește la clasă.

  1. Un joc care antrenează memoria și logica

Șahul, puzzle-urile, jocurile de strategie sau chiar anumite jocuri de cărți ajută copiii să își exerseze atenția, memoria și capacitatea de a lua decizii.

Nu trebuie prezentate ca niște „lecții ascunse”, pentru că atunci copiii nu vor fi interesați. Dar dacă alegeți împreună un joc și jucați împreună, copilul asociază rezolvarea problemelor cu o experiență pozitivă.

  1. O activitate practică, departe de caiete

Gătitul, grădinăritul, construirea unui obiect sau planificarea unei mici excursii pot deveni ocazii excelente de învățare. Măsurarea ingredientelor exersează matematica, citirea unei rețete dezvoltă înțelegerea textului, iar organizarea unei activități îi stimulează autonomia.

Copilul nu are nevoie să știe că „învață” pentru ca aceste experiențe să aibă valoare educațională.

  1. Pregătirea pentru săptămâna următoare

Duminică seara, rezervați 10-15 minute pentru a verifica împreună programul din săptămâna care urmează. Ghiozdanul poate fi pregătit, hainele alese, iar eventualele proiecte sau teme pot fi trecute într-o listă simplă.

Această rutină reduce stresul de luni dimineața și îl ajută pe copil să își dezvolte treptat abilitățile de organizare și planificare.

Părinții trebuie să înțeleagă că rezultatele bune nu apar doar din ore lungi de studiu și că un copil care se relaxează în timp ce citește o carte care îi place sau se uită la un film își dezvoltă, de fapt, și abilitățile de care are nevoie la școală.

Foto: Pexels